Recent am îmbuteliat recolta 2015 a Merlot Rezervă „Ordinul de Malta“. Această serie de ediții limitate a luat naștere în anul 2008, atunci când fostul Ambasador al Ordinului Suveran de Malta în România, Contele Franz Alfred Hartig, un mare admirator al vinurilor Merlot Știrbey, ne-a rugat să creăm o ediție limitată a vinului său favorit, cu o etichetă dedicată Ordinului de Malta.

Ordinul de Malta este o entitate suverană, cu guvernul la Roma, având aproximativ 13.000 de membri – ”Cavaleri” și ”Dame” – și o rețea la nivel global dedicată serviciilor și acțiunilor umanitare, medicale și sociale, fomată din peste 100.000 de angajați și voluntari aflați în slujba celor săraci și bolnavi.

În România, Ordinul de Malta și-a început activitatea imediat după Revoluția din 1989, oferind în țară asistență medicală, hrană și alte servicii de asistență socială. În prezent, 80 de angajați și peste 1000 de voluntari oferă asistență comunităților dezavantajate, copiilor cu dizabilități, bătrânilor și altor categorii de persoane vulnerabile din România.

Am fost, așadar, încântați de propunerea domnului Ambasador Hartig și, drept urmare, am lansat ediția noastră de Merlot Rezervă, cu o etichetă ce poartă blazonul Ordinului de Malta. Pentru fiecare sticlă vândută din această ediție, donăm 10 lei către Serviciul de Ajutor Maltez în România, organizație de ajutor umanitar afiliată Ordinului de Malta. Vă invităm să aflați mai multe detalii despre activitatea lor la adresa www.maltez.ro.

Vinul a fost produs din cei mai buni struguri Merlot din via Știrbey, prin fermentație spontană și macerare pe boștină timp de 4 săptămâni, fiind apoi păstrat 2 ani pentru învechire în butoaie de stejar românesc. La final, vinul obținut a fost îmbuteliat într-o ediție limitată de 1892 de sticle.

Caracterul acestui vin este puternic și dens, dar totuși elegant, urmând stilul clasic de Merlot, cu arome dense de fructe negre și un buchet condimentat. Poate fi servit împreună cu preparate din carne precum friptură de vită sau vânat, dar și cu brânză maturată sau mousse de ciocolată neagră.

Vă invităm să descoperiți această nestemată din colecția noastră și, în același timp, să sprijiniți activitățile caritabile ale Ordinului de Malta în România.

Ileana și Jakob Kripp