Colectia de toamna Prince Stirbey

 

Recent am prezentat colecția noastră de toamnă la restaurantul  „Madame Pogany“, în București:

 

Spumant 2007

Vinificat 100% din struguri de Crâmpoșie, recolta 2007 din Via Foișor, vinul de bază a maturat un an de zile în butoaie de lemn, înainte de a fi îmbuteliat pentru a doua fermentare în sticlă – “methode champenoise”. După 30 de luni pe drojdie în sticlă și remuaj manual, am degorjat cele 1.200 sticle acestei ediții limitate, fără adaos de zahăr la dozare  – “brut nature”.

Rezultatul este un spumant cu un buchet fin și elegant și un corp rotunjit și plin, sprijinit de un perlaj foarte fin și persistent – un adevărat spumant de colecție, potrivit ocaziilor de serbări deosebite.

 

Colectia de toamna Prince Stirbey

Dessert Eticheta 1900

Recent am descoperit o etichetă originală de vin Știrbey “Dessert” din Drăgășani, în stil Art Deco din perioada 1900 – o adevărată operă de artă, care ne-a inspirat s-o re-edităm pentru o ediție limitată de Tămâioasă Românească, soiul autohton din Drăgășani, preferat deja acum 100 de ani pentru producerea vinurilor dulci de desert.

În condițiile natural favorabile din toamna 2011 am selecționat boabe de struguri stafidiți, cu o concentrație de zahăr de aproximativ 350 g pe litru. Fermentarea s-a oprit la un zahăr rezidual de 190 g / litru.  După 10 luni de maturare am îmbuteliat acest lichior adevărat în sticle de 0,375 lt. – doza potrivită pentru închiderea unei mese festive – într-o ediție limitată de 2.300 sticle.

Aromele intense de trandafiri, fructe uscate și miere umplu imediat nasul și gura. Concentrația ridicată de zahăr este bine integrată prin aciditatea proaspată și asigură un postgust lung și intens.

Dovada unei traditii

 

 

Vă invităm să vă întâlniți cu acești membri noi ai familiei vinurilor Prince Știrbey la târgul de vinuri

GOODWINE

Pavilion C1, Romexpo București
Vineri, 23 noiembrie 2012, între orele 12.00 – 19.00
Sâmbătă, 24 noiembrie 2012, între orele 10:00 – 19:00
Duminică, 25 noiembrie 2012, între orele 10:00 – 17:00

Pentru comenzi ne puteți contacta prin e-mail  office@stirbey.com sau tel. 0751 252272.

15.11.2012
Jakob și Ileana Kripp